Se pot imbolnavi albinele?

Ei bine da!Si albinele se pot imbolnavi.

      Albinele ca orice alta creatura de pe pamant sufera de diverse boli. Un apicultor trebuie sa le cunoasca si sa le identifice la timp pentru a le putea trata. Cele mai importante boli sunt Loca Americana si Loca Europeana. Acesta boala este destul de greu de identificat de catre apicultori si multi dintre ei cand se confrunta cu o epidemie de Loca nu stiu exact ce se intampla. Daca un apicultor nu face nimic pentru a trata indivizi infectati, atunci acestia vor imbolnavi si pe cei sanatosi. Cel mai important lucru este recunoasterea simptomelor bolii. Este foarte important sa faceti deosebirea dintre un puiet bolnav si unul sanatos. Totusi nu va ingrijorati, aceste boli nu mai sunt atat de larg raspandite cum erau in trecut.


                                                                                                                                 Loca americana

     O alta boala intalnita in fiecare stup este varoa. Este foarte important sa cunoasteti ciclul de viata al albinelor pentru a aplica diferitele tratamente. Monitorizarea este foarte importanta pentru a vedea daca tratamentul aplicat are rezultate. Pentru a afla mai multe despre bolile albinelor acceseaza sectiunea site-ului dedicata acestui aspect.

Albina infestata cu varroa

PASTURA

PASTURA

PASTURA

            Pastura este, desi cel mai valoros produs al stupului, si cel mai putin cunoscut. Putini stiu ce este pastura, si putini apicultori se incumeta sa  treaca la recoltarea ei. Pastura este polenul modificat, reprezentand hrana albinelor.

            Sub influenta substantelor adaugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii si umiditatii ridicate din stup, precum si datorita modului de conservare, polenul sufera o serie de transformari biochimice si modificari structurale, transformandu-se in pastura. Datorita faptului ca transformarile suferite de polen sunt biochimice, podusul rezultat este diferit de polenul initial.

            Transformarea polenului consta in mai multe etape:

-          prima faza consta in dezvoltarea unei bacterii aerobe- pseudomanas, care consuma  intrega cantitate de oxigen si conduce in final la moartea cestor bacterii prin autoasfixiere.

-          In a doua etapa se dezvolta bacterii aerobe- lactobacillus, care folosesc glucidele si produc in schimb acid lactic astfel crescand concentratia vitaminelor B.

Pastura este un produs natural, cu insusiri mult mai valoroase decat cele ale polenului datorita continutului mai mare in zaharuri simple, vitamina K, enzime si aminoacizi, precum si a aciditatii sporite ce o face usor asimilabila. Fata de polen valoarea nutritiva si antibiotica este de 3 ori mai mare. De asemenea, invelisul extern al polenului, exina, este distrus, determinand asimilarea mai usoara de catre organism.

Datorita cantitatii mari de acid lactic si proprietatilor antibiotice, pastura poate fi pastrata timp indlungat la loc uscat si racoros, fara a se observa modificari majore, cantitative sau calitative. Pastrata la loc racoros, poate rezista pana la 17 ani.

Pastura privita in sectiune transversala, are culori diferite, alternative, date de polenul recoltat din mai multe flori.

Colectarea pasturei din fagure este migaloasa si mai ales are un randament foarte scazut, cantitatile ce se pot extrage, fara a afecta alimentatia albinelor, fiind reduse.

La cumpararea acestui produs, se va urmari ca transformarea polenului in pastura sa fie deplina,lucru probat de forma hexagonala a bucatelor de pastura (preluata de la celulele din fagure). Se admite un procent de sfaramaturi de 20-25% din total cantitate.

Pastura acopera toata gama de recomandari a polenului: afectiuni hepatice, anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afectiunile de colon, mai ales cele insotite de constipatii (enterecolite, colite de fermentatie sau putrefactie, constipatii cronice de diverse etiologii), insa actiunea ei este mult mai rapida si mai puternica. Pentru cele mai multe dintre afectiunile amintite diferenta dintre cele doua poate fi oarecum estompata prin cresterea dozei zilnice de polen si prelungirea perioadei de administrare. Exceptie fac afectiunile hepatice, unde actiunea pasturii este cu adevarat remarcabila, inregistrandu-se rezultate exceptionale in hepatite acute si cronice, in ciroze uscate sau umede. Doza uzuala recomandata este de 10 – 20g/zi, in doza unica sau in doua doze, administrate la 30-45 minute dupa masa, pentru a nu produce disconfort gastric.

In cazul afectiunilor hepatice severe (hepatite de tip: A, B, C, ciroze), doza va creste la 30g/zi, iar administrarea se va face in trei prize (circa 10g/administrare) si pe cat posibil intre mese, adica la o ora si jumatate sau doua dupa masa. In acest ultim caz, tratamentul poate fi completat cu doze mici zilnice de ceai de armarariu (doua jumatati de cana pe zi) sau comprimate de silimarina (principiul activ al fructelor de armarariu) si bineinteles cu propolis (0,5- 1 g/zi).

Ca si in cazul polenului si al mierii, pastura nu poate fi folosita de catre diabetici. Daca totusi acestea se afla intr-una din situatiile mai severe descrise, in care alternativele de tratament nu prea sunt variate, administrarea acesteia se va face dupa informarea medicului si mai ales cu controlul permanent al glicemiei.

Acest produs se bucura in prezent de o atentie sporita din partea cercetatorilor pentru efectele obtinute prin aplicarea lui in diverse afectiuni. In actualul stadiu de experimentare exista suficiente premise care justifica afirmatia specialistilor ca pastura este un produs apicol natural cu perspective mari de folosire in scopul sanatatii omului.

            Pastura recoltata din faguri in scopuri apiterautice se conserva in borcane de sticla tinute la rece, din care se consuma conform prescriptiilor medicale. In ultimul timp, se pare ca este mai eficienta folosirea ei cu faguri cu tot, datorita unor factori inca insuficienti studiati care exista in fagurii vechi ai stupului, bineinteles daca acesti faguri cu pastura se recolteaza si se conserva in conditii aspetice.

EXTRACTIA MIERII

Fagurii de miere se recolteaza in momentul cand sunt suficieti de maturati, si cand se observa prezenta coroanei cu miere copacita in portiunea superioara. Indepartarea albinelor de pe faguri se face prin scuturare in stupinele mici si prin intermediul unor substante (acid fenic) in stupinele de tip industrial.

Inainte de extragere, fagurii sunt grupati dupa culoare, penru a obtine diferite soiuri de miere in functie de culoare. Fagurii se transporta cu multa grija intr-o camera calda (35 grade C) si care favorizeaza extragerea mierii.

Camere simple de extractie trebuie sa fie izolate pentru a impiedica patrunderea albinelor inauntru si trebuie sa contina: extractor mecanic sau electric; cutite pentru descopacire (care se pot incalzii electric sau in apa fierbinte); un vas descapacitor cu sita pentru separarea capacelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii, vase pentru depozitare.

Dupa sortare, fagurii se decopacesc cu cutite bine incalzite  si se intoduc intr-un extractor.  Turatia acestuia se mareste treptat pana se percepe fosnetul caracteristic proiectarii mierii pe peretii vasului. Fagurii se inverseaza pentru a se continua extractia si pe partea cealalta. Operatia se repeta de mai multe ori pana se extrage toata mierea.

Conditionarea mierii cuprinde toate procedeele tehnice menite sa asigure purificarea, sortarea si combinarea diverselor tipuri de miere in conditiile pastraii optime a proprietatilor fizico chimice si biologice in perioada de conservare a ei.

Initial are loc filtrarea impuritatilor mai mari, care se realizeaza odata cu extratia prin sita dispusa la locul de scurgere a mierii din extractor. Dupa aceia in maturator are loc o limpezire a mierii, corpurile straine se separa de miere datorita greutatii specifice diferite (cele grele se aseaza la fundul vasului, iar cele usoare se ridica la suprafata vasului.

Adesea se intampla ca mierea sa se cristalizeze din cauza suprasaturarii mierii cu glucoza. Cristalizarea este o proprietate fireasca si se mai intalneste si in fagurii de miere. Cristalizarea nu denatureaza calitatea mierii. Cristalizarea vine in urma evaporarii apei , dar mai ales se datoreaza insusirii glucozei de a forma cristale. Cristalizarea se poate preveni prin pasteurizare, tratarea cu ultrasunete, filtrare si ultrafiltrare.

Daca este cristalizata se recomanda lichefierea ei in vase deschise la temperatura de 40 grade C. Apoi se trec in camere cu aer cald de 60-70 grad C, unde se pastreaza tot in vase deschise. Pe masura ce mierea se lichefiaza se ambaleaza din nou, in vederea comercializarii.

Regimul igenico sanitar de conservare a mierii se respecta cu strictete. Vasele trebuie sa fie sterile, iar temperatura in depozit nu trebuie sa depaseasca 14 grade C. Aerul din depozit trebuie sa fie uscat, cu posibilitati usoare de ventilatie.

STUPARITUL STATIONAR

STUPARITUL STATIONAR

În întreţinerea albinelor trebuie ales cel mai avantajos sistem de stupărit care să poată fi practicat de apicultori, în funcţie de gradul de dezvoltare al exploataţiei apicole, de obiectivele producţiei, calitatea materialului genetic din stupină şi condiţiile de climă şi cules specifice zonei în care apicultorul practică această îndeletnicire.

Sunt două sisteme principale de stupărit: stupăritul staţionar şi stupăritul pastoral.

            În cadrul sistemului de stupărit staţionar familiile de albine pot fi întreţinute în stupine amplasate în aer liber pe vetre permanente sau în stupi amplasaţi în pavilioane fixe.

             Atunci când familiile de albine se întreţin în stupi amplasaţi în aer liber pe vetre permanente, pentru realizarea unei producţii de miere corespunzătoare este necesar ca în regiunea în care este amplasată stupina să existe condiţii faborabile de climă şi o floră bogată.

            Acest sistem de stupărit este practicat în special de apicultorii cu efective reduse de familii de albine, amatori, precum şi de apicultorii a căror stupini sint amplasate într-o zonă caracterizată prin cel puţin două culesuri de nectar, salcam si tei; salcam si floarea soarelui; sau salcam si faneata.

            Avantajele practicării stupăritului staţionar sunt: cheltuieli mai mici (nu sunt cheltuieli de transport la masivele melifere), posibilitatea folosirii stupilor cu volum mare, posibilitatea organizării în condiţii optime a selecţiei şi ameliorării albinelor, prelungirea duratei de exploatare a stupilor şi inventarului apicol care nu se degradează prin transport, posibilitatea efectuării şi a altor activităţi aducătoare de venit (pomicultură, legumicultură, viticultură, etc.).

             Dintre dezavantaje ar fi posibilitatea calamitării principalelor culesuri de nectar din suprafaţa razei economice de zbor a albinelor culegătoare (seceta, grindina, etc.) şi, deci, nerealizarea producţiei de miere în sezonul apicol respectiv.

            Sistemul de întreţinere a familiilor de albine în stupi amplasaţi în pavilioane fixe constă în adăpostirea stupilor în paviloane special amenajate construite din cărămidă sau scânduri, sub forma unei încăperi cu o deschidere longitudinală spre care sunt îndreptate în afară urdinişurile stupilor, aceştia fiind aşezaţi unul lângă altul, pe stative şi vopsiţi în culori diferite (cel puţin peretele frontal) pentru evitarea rătăcirii albinelor.

            În afară de încăperea în care sunt amplasaţi stupii pavilionul dispune şi de alte camere, de odihnă pentru apicultor, de stocare a fagurilor de rezervă, de reparaţii a utilajului apicol, etc.

            Dintre avantajele folosirii pavilioanelor fixe ar fi posibilitatea examinării familiilor de albine în orice condiţii de vreme, chiar şi pe ploaie, stupii fiind la adăpost, durata de viaţă mai mare a stupilor, lemnul din care sunt construiţi fiind protejat de ploaie deci putrezeşte mai greu, posibilitatea folosirii stupilor cu volum mare, etc.

            Ca dezavantaj ar fi costul ridicat al ridicării şi întreţinerii acestor construcţii, dependenţa de condiţiile locale de cules, spaţiul redus de examinare şi manipulare a coloniilor de albine.

            Stupul orizontal

            Stupul orizontal cu 23 rame este unul din cele mai răspândite tipuri de stupi de la noi din ţară. Stupul orizontal are unele avantaje şi anume: se lucrează mai uşor, pentru ca nu este nevoie să se manipuleze corpuri grele de stup, este indicat pentru deplasarea familiilor de albine la diferite culesuri sau la polenizarea culturilor agricole entomofile. De asemenea în acest tip de stup se poate adăposti atât familia puternică cu o singură matcă cât şi două familii (o familie ajutătoare, un roi sau un nucleu, aşa-zis ,,de buzunar"). La stupul orizontal, dezvoltarea familiei de albine se face lateral (,,orizontal"). Întreţinerea unei singure familii de albine în stupul orizontal nu se deosebeşte cu nimic de cea din stupul vertical.
            În stupul orizontal pot ierna două familii de albine, fiind despărţite în compartimente complet izolate cu o diafragmă etanşă având urdinişuri proprii. În acest fel se creează condiţii mai bune de iernare, se reduce consumul de hrană şi se asigură dezvoltarea mai timpurie a ambelor familii primăvara, prin menţinerea unui regim optim de căldură.

            Întreţinerea unei singure familii de albine în stupi orizontali.

            În majoritatea regiunilor din ţara noastră unde după salcâm, culesurile sunt de durată lungă şi de intensitate mai mică pentru întreţinerea unei singure familii de albine, în stupul orizontal se foloseşte metoda care constă în limitarea ouatului mătcii pe timpul culesului. Imediat după întărirea familiei - astfel că este gata să intre în frigurile roitului şi începe clăditul botcilor - aceasta se pune în situaţia unui roi, prin împărţirea stupului în două compartimente inegale cu ajutorul unei diafragme etanşe prevăzută pe toată suprafaţa cu gratii despărţitoare (Hanemann). În compartimentul mai mic al stupului, unde se va lăsa urdinişul deschis, se vor aşeza 7-8 rame împreuna cu matca formând ,,cuibul familiei", iar în celalalt compartiment unde urdinişul se închide, se vor aşeza 12-13 rame formând ,,magazinul". În cuib, lângă diafragmă, se aşează o rama cu puiet tânăr şi ouă, apoi 1-2 rame cu faguri clădiţi cu puţină miere şi un număr egal de rame cu faguri artificiali; restul compartimentului se completează cu rame cu puţină miere (numărul total de rame depinde de puterea familiei şi starea timpului). Dacă în acest compartiment rămâne spaţiu gol, se îngrădeşte cu o diafragmă, după care se pune o pernă. În celălalt compartiment (magazin) ramele se aşează în următoarea ordine: lângă diafragmă se pune rama cu puiet tânăr şi ouă, apoi rama cu puiet mai în vârstă şi căpăcit urmate de rame cu miere. După ultima ramă se aşează diafragma şi perna. Prin această  aranjare a ramelor, integritatea familiei nu suferă,  albinele din ,,magazin" nu se simt orfane, pentru că este asigurată trecerea lor dintr-un compartiment în altul. La primul control, toate ramele cu puiet căpăcit se scot din ,,cuib" şi se introduc în ,,magazin", aşezând în locul lor faguri cu celule de albine lucrătoare unde matca va continua ouatul şi rame cu faguri artificiali pe care albinele se vor grăbi să le clădească, iar matca sa le ocupe cu ouă. În celălalt compartiment (magazin), pe măsura eliberării lor de puiet, albinele vor ocupa ramele cu nectar pe care îl vor transforma în miere. La verificările ulterioare, pe măsura eliberării ramelor de puiet, ele se mută din magazin în cuib, iar în locul lor se pun rame cu puiet căpăcit scoase din cuib. Daca aceste rame au fost umplute cu miere, înainte de a le introduce în cuib, mierea se extrage.
Înainte de începerea culesului principal, se deschide si celălalt urdiniş (la magazin) şi se asigură familia cu fagurii necesari depozitarii mierii. După terminarea culesului şi extragerea mierii, diafragma se ridică şi cuibul se aranjează astfel că ramele cu puiet să fie în dreptul urdinişului, desfiinţând celalalt urdiniş; în toamna cuibul se strâmtorează şi se pregăteşte în vederea iernării.

           Întreţinerea unei familii de baza si a unui nucleu cu matca ajutătoare. 
             Stupul orizontal poate fi mult mai bine folosit prin întreţinerea unui nucleu cu matcă ajutătoare pe lângă familia de bază. În acest scop, înainte ca familia puternică să intre în frigurile roitului, la interval de 7-8 zile se scot câte 1-2 faguri cu puiet căpăcit şi albinele tinere care îl acoperă (fără matcă). Fagurii ridicaţi se aşează lângă familia de bază formând un compartiment cu ajutorul unei diafragme care îl separă perfect de restul stupului şi nu permite trecerea albinelor dintr-un compartiment în altul, având urdiniş separat. Peste nucleul astfel format se scutură albinele tinere de pe 1-2 rame cu puiet şi apoi se introduce în cuşcă o matcă tânără împerecheată, de la rezervă, sau se altoieşte o botcă matură.
           Familiile cu mătci ajutătoare se formează în regiunile cu cules principal de salcâm, după terminarea acestuia, iar în regiunile cu cules de vară, cel mai târziu cu 45 zile înainte de apariţia culesului. După o săptămână, nucleul se va întări cu albinele care vor ieşi din puietul căpăcit. Fagurele eliberat de puiet se trece în familia de bază, iar în locul lui se pune un fagure cu puiet luat din familia de bază, însă fără albine. În nucleele cu botci - dacă matca nu a eclozionat sau nu s-a împerecheat, lucru care se constată prin lipsa ouălor sau larvelor tinere pe fagurii din mijlocul cuibului - se pune încă un fagure cu puiet necăpăcit ridicat de la familia de bază. Mutarea ramelor cu puiet dintr-un compartiment în altul se continuă până când nucleul se întăreşte şi se transformă în familie de bază, iar familia cu matcă bătrână devine familia ajutătoare. În preajma culesului aceste două familii se unesc, matca bătrână se ridică şi cu ea se formează un nucleu nou, sau se suprimă. Familia se asigură cu faguri clădiţi pentru depozitarea mierii şi câte un fagure artificial pentru producţia de ceară.
           O altă metodă pentru întreţinerea unei familii de bază şi nucleului cu matcă ajutătoare în stupul orizontal constă în următoarele: în perioada de roire sau în timpul culesului principal se formează  în compartimentul stupului standard cu urdiniş mic, un nucleu-stolon de 3-4 rame luate de la familia de bază, cu o botcă sau matcă neîmperecheată. După ce matca se va împerechea şi va începe ouatul, cuibul se lărgeşte, nucleul se va dezvolta şi va aduna rezerve de hrană necesare iernării. Amândouă familiile vor ierna în acelaşi stup prin împărţirea lui în două parţi cu diafragma perfect etanşă. Fiecare compartiment va avea urdiniş separat. Primăvara, când familiile se vor dezvolta astfel că nu vor putea încape amândouă în acelaşi stup, una din ele va fi mutată în alt stup, unde va continua dezvoltarea şi va valorifica culesul principal.

Tags Stuparit

STUPARITUL PASTORAL. GENERALITATI

STUPARITUL PASTORAL. GENERALITATI

STUPARITUL PASTORAL

            Planul deplasarii trebuie pregatit din vreme, stabilind numarul de stupi ce vor fi transportati, locatiile vetrelor temporare, procurarea mijloacelor si documentelor de tranport respectand legislatia in vigoare, efectuarea tratamentelor antivarroa etc.

            Stuparitul pastoral cuprinde aspecte organizatorice, stiintifice, tehnice, economice etc.In cazul nerespectarii regulamentului privind organizarea stuparitului pastoral, a normelor sanitar-veterinare, a codului silvic si a oricaror reglementari legale, se aplica sanciuni.

            Stuparitul pastoral se practica in doua forme:

cu stupii varsati (transportati cu ajutorul unor camioane, remorci, etc.

cu ajutorul pavilioanelor apicole special amenajate, existand o multitudine de tipuri si variante constructive.

Pregatirea deplasarii stupinelor      

            Inainte de a efectua deplasarea familiilor de albine se executa  din vreme recunoasterea  masivelor melifere, stabilindu-se locul unde va fi amplasata  stupina. Pentru a se evita strivirea albinelor, fagurii trebuie sa fie bine fixati, asigurandu-se si un spatiu de refugiu, deasupra cuibului. Circulatia aerului se asigura prin deschiderea sitelor de ventilatie. Daca stupii sunt foarte puternici este nevoie sa li se asigure spatiu  suplimentar de refugiu.

            Pentru eliminarea bioxidului de carbon acumulat pe timpul transportului cele mai bune rezultate se obtin daca pe fundul stupilor se practica un orificiu prevazut cu panza metalica. Daca in stup se afla miere nematurata este indicat sa stropim fiecare colonie cu apa (circa 1l), ori vom transporta stupii cu urdinisurile deschise avand montate si sitele de ventilatie deasupra ramelor. Trebuie avut grija  ca sosirea la destinatie sa se faca in primele ore ale diminetii si sa se pulverizeze  apa pe deasupra sitelor.

            Pe timpul transportului se fac scurte opriri de control. Toamna si primavara daca timpul este friguros transportul se poate continua si pe timpul zilei. Dupa instalarea stupilor la noua vatra se instaleaza adapatorul. La asezarea pe noua vatra se va avea in vedere ca plasarea stupilor sa nu fie in aceeasi directie cu cea a vecinului, deoarece, daca stupina va fi amplasata in spatele altei stupini  se va pierde o parte din  albina culegatoare.

             La cateva ore dupa deschiderea urdinisurilor se acopera sitele si se desfac partile componente.

            Stupii nu se pot inchide oricand si oricum. Inchiderea stupilor  in perioadele in care se fac stropiri cu insecticide sa se faca cu ajutorul unor dispozitive speciale, tip triunghi de aerisire, care pot fi folosite si in timpul deplasarilor prelungite in pastoral, cu conditia ca acestea sa fie bine prinse de peretii  stupilor.

            In situatiile in care se vor face deplasari pe distante mari stupii se vor asigura si cu apa in faguri.

            Valorificarea unor tehnologii noi in stuparitul pastoral

Pentru a nu avea neplaceri la transport trebuie sa folosim cu precadere faguri armati sau ramele sa fie insarmate atat vertical cat si orizontal.

            Pavilionale apicole sunt net superioare stupinelor divizate sau clasice. Dezavantajele acestora pot fi inlaturate prin adaptari la dispozitive cum ar fi cele refitoare la:

imperecherea matcilor in stupina pavilion. Matcile ies din familie pentru imperechere si la innapoiere nu mai revin daca nu au un semn vizibil, necesar pentru orientarea lor. Inlaturarea neajunsului se face prin vopsirea tuturor fetelor stupilor in culori diferite: galben, maro, crem, albastru, alb, etc; suprafata vopsita nedepasind  0,4 – 0,50 m2; aplicarea unor forme confectionate din placute de tabla cat mai variate pe fetele stupilor;folosirea unor repere: arbusti, pietre, steaguri; nucleele de imperechere sa fie amplasate la inaltimi diferite, cu urdinisurile orientate cat mai variat.

Paravanturile,  folosite la urdinisuri duc la eliminarea aproape in totalitate a curentilor reci, marindu-se astfel efectivul de albine. Nefolosirea acestor paravanturi determina incetarea ouatului matcii de timpuriu – toamna , iar primavara depunerea oualelor incepe mult mai tarziu, decat in stupii plasati jos si feriti de curenti reci.

Familiile de albine intra astfel in iarna cu efective imbatranite si uzate, iar primavara pier mai timpuriu, neavand timp suficient sa dezvolte pana la primul mare cules.

Daca avem paravanturi montate la pavilion,  acesta se poate orienta in orice directie, fara a lua in seama din ce parte bate vantul. Paravanturile se pot confectiona din  tabla de aluminiu groasa de 1mm si pot marite sau micsorate in functie de necesitati.

Culesurile tarzii

Ca surse de cules la sfarsitul verii  se pot folosi faneturile din luncile raurilor, zonele inundabile, gradinirele de zrzavat, bostanoasele, care pana la efectuarea araturilor de toamna ofera culesuri de intretinere.

OBŢINEREA CERII

Ceara reprezintă produsul de secreţie al albinelor lucrătoare utilizat pentru a clădi fagurii din cuib sau pentru a căpăci fagurii cu miere sau puiet. Secreţia cerii se face de către organe specializate  – denumite glandele cerifere. Acestea sunt situate în partea ventrală a abdomenului pe ultimile 4 sternite. Activitatea acestor glande începe la albinele în vârstă de 3 zile cînd acestea participă la căpăcirea fagurilor şi se intesifică în a 7-a zi până în a 18  -a zi, când albinele participă la construirea fagurilor, deşi sunt situaţii cînd şi la albine mai în vârstă s-a constatat secreţia de ceară. Acest fapt este datorat faptului că activităţile albinelor în colonie au o mare plasticitate legată de vârsta acestora dar şi de necesităţile coloniei.

La momentul secreţiei ceara este lichidă, solidificându-se imediat ce ia contactul cu aerul şi formând astfel solzişorii specifici. Acestia sunt desprinşi de albine cu ajutorul picioruşelor, apoi sunt frământaţi pentru a fi folosiţi în construcţia celulelor. Greutatea unui solzişor este între 0,25 şi 0,8 mg ceea ce înseamnă că pentru 1 kg de ceară sunt necesari între 4 mil şi 1,25 milioane de solzişori.

Pentru a produce 1 kg de ceară colonia de albine consumă în medie 3,5 kg de miere. Secreţia de ceară este deci în strânsă legătură cu activitatea coloniei de albine, practic, producţia de ceară fiind influenţată de activitatea de cules, puterea coloniei, înclinaţia genetică, starea fiziologică a coloniei de albine, asigurarea spaţiului de clădit.

Compoziţia chimică a cerii: fiind un produs de secreţie are o compoziţie chimică relativ puţin variabilă, principalele elemente chimice fiind esterii unor acizi specifici (70-72%), acizi liberi (9%), hidrocarburi (12-13%).

Ceara poate fi obţinută în stupină din mai multe surse:

1.  reformarea fagurilor vechi. Este o operaţiune care trebuie practicată în mod constant ntr-o stupină. În fiecare an trebuiesc reformaţi fagurii vechi, negri şi înlocuiţi cu alţii noi  care să poată fi crescuţi în perioadele optime. Aceasta practică poate fi făcută astfel încât în fiecare an să se reformeze câte ¼ din fagurii vechi şi practic la 4 ani toţi fagurii dintr-o colonie sunt complet înlocuiţi, durata optimă de exploatare a fagurilor. Se cunoaşte faptul că fagurii mai vechi sunt surse de boli, iar generaţiile de albine care sunt crescute lasă în urma lor celule cu diametru din ce în ce mai mic datorită „cămăşuţelor” rezultate din procesul de îngogoşare, acest fapt având repercusiuni negative asupra creşterii de albine sănătoase, de mărime şi greutate normală.

Fagurii vechi conţin ceară curată în proporţie diferite în funcţie de gradul de învechire, de exemplu: fagurii negri conţin doar 26% ceară, fagurii brun închis 36%, fagurii de culoare brun deschis 70%, cei de culoare galbenă 90%, în timp ce fagurii albi conţin 100% ceară curată.

Cunoaşterea acestor aspecte sunt de mare importanţă în practica apicolă.

2.  strângerea căpăcelelor de ceară rezultate în urma extracţiei mierii. Din procesul de descăpăcire rezultă cantităţi însemnate de ceară de cea mai bună calitate dat fiind faptul  că această căpăceală este ceară nou produsă de albine.

3. răzătura făguraşilor si celulelor crescute în afara ramelor cu fagurii reprezintă o altă sursă de ceară dar nu deosebit de însemnată. Aceasta oferă posibilitatea recuperării unor făguraşi sau punţi de ceară crescute de albine şi care împiedică apicultorul în desprinderea ramelor şi a altor părţi componente ale stupului în munca de inspecţie a  coloniei.

4.  folosirea intensă a coloniilor pentru creşterea fagurilor artficiali şi folosirea ramei clăditoare (ramă fără fagure artificial) reprezintă măsuri speciale pentru ridicarea producţiei de ceară de către apicultor. Aceste metode sunt aplicate în anumite condiţii, după tehnici specifice, în special când există culesuri naturale, la colonii puternice la care există semne legate de secreţia cerii (albirea fagurilor la partea superioară). Aceste rame sunt introduse în stup după ultimul fagure cu

puiet pentru a fi clădiţi.

Extragerea cerii din aceste surse de ceară se face cel mai des prin utilizarea temperaturii.

În acest sens există mai multe metode:

- extragerea cerii prin folosirea temperaturii uscate prin utilizarea  topitorului solar în stupină, a cuptoarelor pe bază de energie electrică sau alţi combustibili.

- Topitorul solar reprezinta un mijloc relativ ieftin de obţinere a cerii, dar are o eficienţă relativ scăzută în obţinerea de ceară de calitate deoarece deseori ceara rezultată are reziduuri şi trebuie din nou supusă unei retopiri prin alte mijloace. Este util pentru stupinele de mai mici dimensiuni ca mijloc foarte economic de obţinere a cerii.

- extragerea cerii prin utilizarea apei încălzite: utilizarea topitorului cu abur.

- extragerea cerii prin  topire în apă  şi presare ulterioară sau concomitentă, si separarea fazelor  -ceară şi apă. În acest scop sunt folosite prese de ceară şi sunt practicabile pentru extracţia cerii din fagurii vechi deoarece asigură extracţia cât mai mare a cerii curate din faguri.

- Pentru extragerea cerii din căpăcele, răzătură, faguri din rame clăditoare sau faguri de bună calitate poate fi utilizat un topitor special conceput pentru extragerea cerii de foarte bună calitate. Şi aceste topitoare pot fi realizate din materiale inxidabile pentru a păstra calitatea cerii.

- extragerea cerii  prin centrifugare se foloseşte mai rar şi doar în unităţi specializate, cu dotări specifice.

Ceara topită este scursă în forme speciale (din materiale rezistente la temperatura de topire  -inox sau plastic, temperatura la care ceara poate fi scursă în forme fiind de 63°C pentru a se forma un calup care să nu se crape, iar răcirea acestuia să se facă treptat).

În extracţia si condiţionarea cerii este important să se evite utilizarea echipamentelor confecţionate din fier, cupru, zinc deoarece acestea modifică culoarea naturală a cerii.

Condiţionarea cerii constă în limpezirea şi spălarea acesteia. Limpezirea şi spălarea acestora se face prin topirea repetată a calupurilor de ceară în apă dedurizată (asa cum este şi apa de ploaie) la temperaturi de până la 90°C.

Articol prelucrat din cartea Apicultorul

Despre albine

Albinele sunt insecte zburatoare, clasificate in cadrul superfamiliei Apoideaa din cadrul subordinului Apocrita, care mai contine viespile si furnicile, care se hranesc cu nectarul florilor (ca sursa de energie gratie continutului de zaharuri), si cu polen (ca sursa de proteine, folosit mai mult la hranirea larvelor), activitate ce se consolideaza cu polenizarea florilor, si in unele cazuri, cu producerea mierii.

Astfel polenul pe care in mod inevitabil il pierd in deplasarea lor de la o floare la alta este important pentru plante deoarece o parte din polen cade pe pistilul (structura reproductiva) a altor flori din aceeasi specie, ducand la polenizarea incrucisata. Albinele sunt, de fapt, cele mai importante insecte polenizatoare si interdependenta intre ele si plante fac din acestea un excelent exemplu al unui tip de simbioza cunoscuta sub numele de “mutualism”, o asociere intre organismele diferite care este avantajoasa pentru ambele parti.

Pe de alta parte unele specii de albine produc miere din nectar. Albinele de miere si albinele fara ac aduna mari cantitati de miere, caracteristica ce este exploatata de apicultori, care recolteaza mierea pentru consumul uman.

Albinele sunt raspandite pe intreg globul, exceptie facand cele mai inalte altitudini, regiunile polaresi unele insule oceanice. Cea mai mare diversitate de specii de albine o gasim in regiunile calde, aride sau semiaride, in special in America de Sud si Mexic.

Durata de viata a albinei lucratoare depinde de gradul de uzura ca urmare a activitatilor intense desfasurate de acestea (cresterea puietului si activitatea de cules nectar si polen). Astfel albinele ecozionate in sezonul activ (din primavara, pana vara, in jurul lunii august) traiesc numai 40 de zile, pe cand albinele ecozionate toamna traiesc pana in primavara urmatoare, cand se face schimbul de generatii (6-9 luni).

Durata de viata a trantorilor este intre 2 si 8 saptamani si variaza in functie de sezon (activ sau perioada de repaus) si de zona geografica.

Matca este cea mai logeviva dintre membrii familiei de albine putand trai pana la 8 ani (este insa eficienta economic doar un an maxim 2, dupa care trebuie schimbata), este activa pe toata durata vietii putand depune 1500-2000 si chiar 3000 de oua in 24 de ore in luna iunie. In aceasta perioada de ponta intensa regina este atent ingrijita si bine hranita de albinele din suita sa. In familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hranita cu ultima picatura de miere.

Numarul speciilor de albine cunoscute, este de aproximativ 20.000 dar, probabil, foarte multe care asteapta inca sa fie descoperite.

Multe specii de albine sunt putin cunoscute. Cea mai mica albina este cea pitica (Trigona minima) cu lungimea de circa 2,1mm. Cea mai mare albina din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39mm. Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordica sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpiratie, niste albine mici care adesea sunt considerate in mod gresit viespi sau muste. Cea mai cunoscuta specie de albine este alibina europeana (Apis mellifera).

Masculii de albina au, de obicei, o viata scurta si nu colecteaza niciodata polen si nici nu au alte responsabilitati legate de hranirea puilor. Tocmai de aceea, se mai numesc si trantori sau barbatusi ai albinelor. Femelele-albina fac toata munca de construire a cuibului si de aprovizionare si au, de obicei, structuri anatomice speciale care le ajuta la transportul polenului.

CLASIFICAREA ALBINELOR

Ø      Dupa varietatea florilor de unde strang polen – cele mai multe albine sunt polilectice adica strang polen dintr-o larga varietate de flori. Unele albine colecteaza polenul de la flori care apartin numai anumitor familii, altele de la flori de anumite culori. Cele oligolectice aduna polenul numai de la cateva tipuri de flori inrudite.

Ø      Dupa gradul de socializare:

Ø      1. Solitare – Majoritatea insectelor Apoidea sunt solitare, adica nu traiesc in colonii; fiecare femela isi face proriul sau cuib (de obicei o gaura in pamant) si il aprovizioneaza. Printre aceste albine nu exista caste. Unele albine solitare isi fac cosuri sau turele la intrarea in cuib, altele isi fac cuibul in lemn, in maduva crengilor. Cele mai multe albine solitare au o durata scurta de viata ca adulte. Anumite specii pot fi in zbor doar cateva saptamani ale anului, restul anului petrecandu-l ca oua, larve, pupe si tineri adulti. Albinele solitare asigura hrana pentru larve cand camurutele sunt inchise.

Ø      2. Comunale si semi sociale – Unele albine sunt comunale(eng. communal). Ele sunt de asemenea albinelor solitare, cu exceptia faptului ca cateva femele din aceeasi generatie folosesc acelasi cuib, fiecare facandu-si proriile camarute pentru adapostirea oualelor, larvelor si pupelor. Cateva specii de albine sunt semi sociale (eng. sesocial) – ele traiesc in mici colonii de 2-7 albine din aceeasi generatie, dintre care una este regina sau principala depunatoare de oua. Aproximativ 1000 de specii de albine traiesc in mici colonii formate dintr-o regina sau principala depunatoare de oua. Aproximativ 1000 de specii de albine traiesc in mici colonii formate dintr-o regina si cateva albine-fiice lucratoare. In aceste colonii, diferenta in infatisare si comportament intre lucratoare si regine este abia sesizabila. Asemenea specii, numite primitively eusocial formeaza colonii temporare care mor toamna si numai reginele fertilizate supravietuiesc iarna. Albinele apartinand speciei Bombus terrestris (eng. Bumblebees) sunt cele mai familiare exemple.

Ø      3. Sociale – Albinele cu adevarat sociale (eng eusocial) traiesc in mari colonii in care femele supravituiesc doua generatii: mamele (reginele) si fiicele-lucratoare. Masculii, numiti si trantori, nu joaca nici un rol in organizarea coloniei si nu fac decat sa se imepecheze cu reginele. Larvele sunt hranite progresiv, asta insemnand ca acele camarute sunt dechise la nevoie sau sunt lasate deschisepentru ca lucratoarele sa aiba grija de larve. Cele inalt-socializate, cateva sute de specii, formeaza colonii permanente in care regina si castele de lucratoare sunt intr-un mod semnificativ diferite ca structura, fiecare specializandu-se in propriile activitati si nefiind capabil sa supravietuiasca fara ceilalti. Coloniile de albine sociale sunt societati complexe, superior coordonate. Albinele individuale pot avea functii inalt specializate inlauntrul coloniei.

Ø      Dupa modul de hranire:

Ø      1. Non-parazite

Ø      2. Parazite – Albinele parazite sunt acele albine care nu-si hranesc singure progeniturile si care nu-si contruiesc singure cuibul, ci folosesc cuibul si mancarea altor specii de albine pentru a-si aproviziona tinerele albine parazite. Albinel parazite sunt de doua tipuri: albine clepto parazite si parazitii sociali.

Ø      Albinele clepto parazite invadeaza cuiburile albinelor sociale, isi ascund ouale in camerele de clocit inainte ca gazadele sa isi depuna pe ale lor si inchid camerele. Tanara albina parazita se hraneste cu mancarea care a fost depozitata de femela-gazda. Ouale sau tinerele larve ale gazdei sunt ucise fie de femela-parazit fie de larva acesteia.

Ø      Parazitii sociali sunt albinele care omoara regina rezident, isi depun ouale in camarutele gazdei si apoi formeaza lucratoarele gazdei sa creaca tinerii paraziti de albina. Din acest moment ce nu asigura hrana pentru vlastarele lor, femelele de albina parazita nu poseda trasaturi speciale cum ar fi cosuletele de polen sau perii de polen.

Sursa:http://www.wikipedia.org/

APICULTURA DE LA AMATOR LA PROFESIONIST

In functie de numarul stupilor putem afla care stupari sunt amatori, semiprofesionisti sau profesionisti :

Amatori - obiectivul principal este obtinerea de produse apicole care sa acopere necesarul pentru familie si eventual obtinerea unui profit. Potrivit normelor, se considera amator stuparul care are 1-100 familii de albine. De obicei acest stuparit se caracterizeaza prin urmatoarele: volum de munca mediu (la sfarsit de saptamana); materialul genetic (roiuri, matci) se obtine prin mijloace propii; apicultorul are o alta munca de baza.

Semiprofesionisti - numarul de familii este de 100-300 buc, volumul de munca 1200-1300 ore/an, materialul genetic se cumpara de la unitatile specializate, se poate practica o apicultura moderna prin mecanizarea lucrarilor, se prelucreaza primar unele produse ale stupului etc. Afacerea este o afacere de familie fiind folosita munca membrilor ei.

Profesionisti - se pot considera apicultorii care detin peste 300 de stupi, un numar optim fiind undeva spre 600 de buc. Aici lucrurile se schimba radical, stuparitul pastoral fiind absolut necesar. Numarul de ore munca/an creste dramatic, fiind necesara angajarea de muncitori sezonieri, dar daca conditiile meteo sunt favorabile si veniturile vor creste.

Aderarea Romaniei la U.E deschide noi orizonturi apiculturii in general si apicultorilor in special. Penetrarea pietei U.E se va face mult mai usor, subventiile vor fi prezente si totul o sa intre pe un fagas normal. Nu ratati oportunitatea oferita de apicultura, pentru ca in acest domeniu se poate face o treaba buna si bani frumosi.

DEZVOLTAREA APICULTURII

Printr-o strategie de dezvoltare pe baza unor masuri de sustinere a apiculturii romanesti se poate tripla efectivul de albine din tara noastra intr-un interval de doar 5-10 ani. Potentialul melifer al tarii noastre este de 1,8 milioane familii de albine, iar in prezente sunt in jur de 0,6-0,7 milioane familii, cu o productie de 18 kg pe familie de albine.

Daca se ia in calcul o productie de 20 kg miere anual pe familie, va fi posibil ca sa prognozam in urmatorii 5 ani o productie de 34 000 tone miere-marfa.

La ora actuala consum total intern de miere este doar de 2000 tone miere. El va putea creste in anii urmatori i ani la 7000 tone miere marfa, respectiv 0,3 kg/locuitor. Va ramane 27000 tone miere marfa pentru export. Romania a avut o buna traditie in vanzare mierii la export.

Cele mai importante masuri de sustinere a apiculturii romanesti sunt:

- mentinerea si aplicarea a Legii 89/98 (Legea Apiculturii), precum si a normativelor care protejeaza albinele si stimuleaza apicultorii;

- sporirea patrimoniului apicol prin inmultirea numarului de familii de albine, urmand ca in urmatorii 5 ani, peste 80 % dintre apicultori sa detina minim 50 de familii de albine;

- mentinerea si imbunatatirea fondului genetic apicol autohton prin crearea de noi linii si hibrizi, de inalta productivitate, cu rezistenta naturala la boli si adaptate conditiilor bioapicole din tara noastra;

- accentuarea procesului de profesionalizare prin introducerea elementelor noi de crestere, dotare, modernizare si integrarea tehnologica in stupinele profesioniste;

- diversificarea productie apicole prin recoltarea de la albine a urmatoarelor produse apicole: miere, ceara, polen, laptisor de matca, propolis, venin de albina si la comanda a apilarnilului;

- valorificarea superioara a produselor apicole pe piata interna si externa, prin inglobarea acestora in produse terapeutice si cosmetice de mare valoare;

- infiintarea unor stupine model in gospodariile cu potential turistic si apicol, care sa asigure produse de calitate, si o alimentatie sanatoasa;

- motivarea apicultorilor pentru a trece la stuparitul industrial de minim150 de familie, in urmatorii 10 ani, pentru a creste indicatorii de profitabilitate/ exploatatie.

INMULTIREA ALBINELOR

 

Inmultirea si hranirea albinelor

Se poate spune despre albine ca au o viata scurta, traind in sezonul activ 35-40 zile, iar in cel inactiv 6-8 luni.Toate categoriile de indivizi trec prin trei stadii de dezvoltare: ou, larva, nimfa.  

Albina lucratoare. In prima zi dupa depunere, oul sta vertical, a doua zi se inclina putin pentru ca a treia zi sa fie complet culcat pe fundul celulei.

Catre sfarsitul celei de a treia zi, albinele doici depun in celula laptisor de matca, produs de glandele lor salivare. Invelisul oului se moaie si din el iese larva. Aceasta are forma unui viermisor de culoare sidefie. In primele trei zile larva este hranita de albinele doici cu laptisor de matca. La aceasta, spre sfarsitul celei de-a treia zi, albinele adauga miere si pastura pentru ca incepand cu a patra zi larvele sa fie hranite numai cu amestec de pastura, miere si apa. In primele zile larvele stau incolacite pe fundul celulei.

In ziua a sasea catre sfarsit larva se intinde in lungul celulei, cu capul spre deschiderea ei, nu mai primeste hrana si albinele astupa celula cu un capacel poros de ceara, amestecata cu polen. In interiorul celulei larva tese o gogoasa si in ziua a 14-a de la depunerea oului se formeaza nimfa. In ziua a 21-a iese albina lucratoare. 

Matca: Se dezvolta din acelasi ou ca si albina lucratoare. Diferenta este ca depunerea oului de catre matca se face in celule speciale numite botci si in modul de hranire. Cand albinele se pregatesc de roire, ele construiesc botci pe marginea fagurilor, botci de roire, in care matca depune oua. Cand familia ramane orfana dintr-un anumit motiv, albinele cladesc in mijlocul fagurelui botci de salvare, prin modificarea celulelor de lucratoare ce contin larve mai tinere de 3 zile. Aceste larve sunt hranite pana la capacirea botcilor numai cu laptisor de matca. 

Trantorii: Provin din oua nefecundate. Daca la matca si lucratoare difera numai modul de hranire si anvelopa (celula), la trantor difera si oul. Pentru un trantor se consuma o cantitate de hrana de 2-3 ori mai mare, iar durata de dezvoltare este cea mai mare (24 de zile).

Activitatea albinelor. Dupa iesirea din celula, viata albinei lucratoare se imparte in doua etape. In primele 20 de zile albina lucratoare executa tot felul de lucrari in stup, iar in ultimile 15 zile ale vietii devine albina culegatoare.

O schema arata astfel: in primele 1-2 zile albinele curata celulele si incalzesc puietul. Intre a 3-a si a 13 zi, albinele hranesc puietul. In primele zile, ele hranesc larvele mai in varsta cu amestec de miere si polen si apoi pe masura ce se dezvolta glandele producatoare de laptisor, si anume intre a 6-a si a 12-a zi, ele hranesc larvele mai tinere in varsta de cel mult 3 zile. Tot in acest timp, albinele mai executa si urmatoarele lucrari : primesc nectarul, depoziteaza nectarul, preseaza polenul si curata stupul.

Albinele in varsta de 12-18 zile cladesc fagurii.In tot acest timp ele fac si scurte zboruri de orientare. Intre a 18 si a 21-a zi de viata, albinele pazesc intrarea in stup, aerisesc stupul.

Dupa aceasta perioada albinele devin albine culegatoare,cu mentiunea ca la aparitia unui cules abundent pot participa si albine mai tinere de 20 de zile. 

Cuibul familiei de albine este alcatuit din faguri de ceara. Fiecare fagure prezinta pe ambele fete mii de celule hexagonale. Pe faguri sunt trei feluri de celule:de albina lucratoare cu diametrul de 5,4 mm si adancimea de 10-12 mm; celule de trantor cu diametrul de 6,5 mm si adancimea de 11-12 mm; celule de matca (botci)care au forma unei ghinde, adanci de 20-25 mm si diametrul de 10-21 mm. In celulele de lucratoare albinele pot depozita miere si pastura, iar in cele de trantor miere si mai rar pastura. 

Pentru hranirea lor si a puietului albinele folosesc nectarul si polenul florilor. Pe langa nectar albinele mai folosesc si diferite secretii dulci (mana) de origine animala sau vegetala. Daca despre nectar (miere) se poate spune ca reprezinta hrana glucidica, atunci polenul este hrana proteica (painea). Consumul de miere si pastura difera de la o perioada la alta, functie de anotimp si de prezenta sau absenta puietului.

Aprecierea calitatii unei familii de albine se poate face usor daca urmarim: prolificitate matcii; rezistenta la iernare; blandetea albinelor; rezistenta la boli; harnicia la cules.

Prolificitatea este unul din factorii principali care determina puterea uneii familii. Matca trebuie sa depuna un numar mare de oua, aprox. 150-180000, in decursul unui sezon. Prezenta masiva a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii si repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea matcii. O matca trebuie sa fie activa pentru ca ea reprezinta viitorul unei familii. Nu degeaba se spune ca matca da tonul. Exemplu: prin schimbarea unei matci, intr-o anumita perioada de timp stupul se va transforma, calitatile matcii fiind transmise la descendenti. 

Rezistenta la iernare. Sunt familii de albine care pe langa faptul ca sunt ingrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai usor prin iarna. De aceasta insusire trebuie sa se tina seama, pentru ca iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luati in calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrana. Bineinteles se vor prefera familii cu o mortalitate redusa si un consum mai mic de miere. 

Blandetea albinelor se stabileste prin urmarirea lor in momentul cand se executa o anumita lucrare. Daca la deschiderea stupului albinele stau linistite, nefiind nevoie de mult fum, totul este in regula si o sa stim ca am dat peste o familie buna. 

Rezistenta la boli. In aceasta directie felul de a reactiona al albinelor la boli si daunatori este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a pastra curatenia in stup. Acestea trebuie alese! Prin comparatie, se intampla ca la oameni. O casa mai curata un spatiu cu mai putini factori agresivi externi. 

Harnicia la cules. Familiile mai harnice isi incep activitatea la primele ore ale diminetii, au un numar mare de zboruri pe zi, iar seara isi continua activitatea pana mai tarziu. De obicei, un urdinis aglomerat de la primele ore ale diminetii reprezinta o dovada.

Productia de miere este indiciul principal! O familie care la sfarsitul sezonului activ si-a asigurat rezervele de hrana si a dat o mare cantitate de miere marfa, este valoroasa. Bineinteles ca pentru stuparii incepatori care vor sa-si achizitioneze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului biologic sunt relevante.

Articol prelucrat din „Manualul Apicultorului”.

Efectele intepaturilor de albina

   Oricat de mare grija ai avea si cu echipamentul adecvat trebue tot vei fi intepat de o alpina.Pentru majoritate oamenilor intepatura de albina nu este fatala.Aceasta poate provoca in cel mai rau caz o durere foarte mare.Insa pentru altii un numar nu foarte mare,din statistici cam 0.6 % din populatia,intepatura de albina poate fi una mortala deoarece persoana intepata poate intra in soc anafilactic.De obicei o persoana alergica la o intepatura de albina are o serie de indicatori din care ii arata ca este alergic da sunt si cazuri in care o persoana nu stie ca este alergica poate fi intepata.Dupa o intepatura de albina locul se poate umfla usor,dar daca se umfla foarte tare,apar mancarimi pe corp si sunt probleme de respiratie atunci trebuie sa cautam un doctor.Dupa intepare cel mai indicat este sa scoatem acul si sa aplicam o compresa rece.